RĂMAS-BUN,
NICU (MONU)
La doar 39 de ani, Nicu a plecat dintre noi mult prea devreme și mult prea brusc.
O veste pe care cu greu o putem înțelege și pe care, poate, niciodată nu o vom putea accepta pe deplin.
Pentru noi, prietenii lui, Nicu va rămâne omul alături de care am împărtășit una dintre cele mai frumoase pasiuni care ne-a legat: dragostea pentru mașini, pentru sporturile cu motor și pentru motociclete.
Pentru Nicu, însă, această pasiune însemna mult mai mult. Era parte din el, din povestea familiei sale, o dragoste pentru motoare înrădăcinată încă din copilărie și transmisă de tatăl său. O pasiune pe care a dus-o mai departe cu aceeași dăruire și pe care a împărtășit-o cu sora lui, alături de care a avut mereu această legătură specială.
Nicu nu s-a mulțumit să iubească ceea ce știa și ceea ce făcea. A vrut să ofere și altora din experiența lui. A vrut să-i învețe, să-i îndrume și să-i ajute să descopere, la rândul lor, bucuria și responsabilitatea de a fi la volan.
A pus pasiune, răbdare și seriozitate în meseria de instructor auto-moto, iar rezultatele foarte bune pe care le-a obținut au fost mărturia priceperii și a implicării sale. Pentru mulți dintre cei pe care i-a învățat, Nicu nu a fost doar instructorul care i-a pregătit pentru examen, ci omul care le-a transmis din experiența lui și i-a ajutat să devină șoferi mai buni și mai responsabili.
Dar dincolo de pasiunea pentru motoare și de omul pe care îl cunoșteau atât de mulți, pentru noi, Nicu a fost prietenul nostru.
A fost omul cu care am împărțit drumuri, discuții, glume, bucurii și momente pe care le vom purta cu noi pentru tot restul vieții. Era unul dintre acei oameni a căror prezență ajunge să ni se pară firească. Nu ne-am imaginat că va veni o zi în care vom vorbi despre el la timpul trecut.
În urma lui rămâne familia lui dragă: soția sa, Ada, care i-a fost alături și i-a înțeles și susținut pasiunea pentru tot ceea ce iubea, cei doi copii ai săi, pentru care va rămâne întotdeauna tatăl lor, și sora lui, atât de apropiată de el și legată de aceeași pasiune care le-a fost parte din viață.
Pentru ei, durerea este de necuprins. Pentru noi, prietenii lui, este greu să găsim cuvintele potrivite pentru un rămas-bun pe care nu eram pregătiți să-l spunem atât de devreme.
Astăzi rămân amintirile. Rămân fotografiile, drumurile, poveștile, sunetul motoarelor și toate momentele pe care le-am trăit împreună.
Și poate că, de acum înainte, de fiecare dată când vom auzi un motor turat, când vom vedea o motocicletă trecând pe stradă sau când vom vorbi despre mașini și despre pasiunea care ne-a apropiat, ne vom gândi la Nicu.
Pentru că unele drumuri se termină, dar oamenii pe care i-am iubit nu dispar cu adevărat. Ei continuă să meargă cu noi, prin amintirile pe care ni le-au lăsat.
Nicu, ai plecat mult prea devreme.
Ne-ar fi plăcut să mai avem drumuri de făcut împreună, motoare de ascultat, mașini de povestit și multe alte amintiri de adunat.
Viața ți-a oprit drumul aici, dar în inimile noastre drumul tău continuă.
Îți spunem astăzi rămas-bun cu ochii înlăcrimați, dar și cu recunoștință. Recunoștința de a te fi cunoscut, de a fi râs împreună, de a fi împărțit aceeași pasiune și, mai presus de toate, de a fi putut să-ți fim prieteni.
Odihnește-te în pace, Nicu!
Drum bun, prieten drag.
Nu te vom uita niciodată!
Cu durere, dor și recunoștință,
prietenii tăi