S-au adunat douăzeci de primăveri și tot pe atâtea ierni, de când sufletul lui
CONSTANTIN GÂRMACEA
plutește printre galaxiile nimănui.
Îl strig și nu îmi răspunde, îl caut și nu îl găsesc, îl aștept și nu mai vine. Timpul nu a vindecat nimic, ne dă lecții, unele frumoase, altele triste și dureroase. Astăzi trăim vremuri grele, pe Pământ prea multă moarte, cimitirile sunt pline de cruci, iar oamenii strică lucrurile frumoase.
Ce repede se face târziu în această viață!
Acum când o mare parte din viața mea a rămas în urmă, vorbesc cu sfinții pictați pe icoane, plantez o floare, mă bucur de soare, de vânt și de toamnele cu ploi ce plâng.
Pentru viața mea ai fost o binefacere, îți mulțumesc pentru amintirile frumoase!
Să-ți fie somnul lin și plin de lumină, suflet bun și generos.
Mariana, soție