Adulmec mirosul de primăvară, însuflețit de un soare care se arată uneori galben.
Pentru a nu fi copleșit în uitare, dragul meu
CONSTANTIN GÂRMACEA
îți propun să ne reamintim crâmpee, din tot ceea ce ai dăruit.
Nu știu cum să-mi amintesc de tine cu zâmbete sau tristețe. Durerea despărțirii de tine s-a transformat într-o recunoștință, pentru că ai fost cel mai minunat dar pe care destinul mi l-a hărăzit. Ai fost un om cu suflet de aur, demn, discret, inteligent și frumos din cale afară. Iubitor de cer albastru, de ape adânci, mereu în armonie cu pădurea și fascinat de poezia eminesciană unde îți găseai pacea și profunzimea gândurilor.
Momentan îți pot spune doar lucruri triste, fiindcă oameni dragi ca PAUL și ELISABETA, au părăsit paradisul pământesc. Pentru mine viitorul, este tot în trecut și tot ceea ce mă înconjoară este trist și pustiu. Acum duc o viață pe jumătate deșartă, și-mi desăvârșesc singurătatea. Învăț să-mi ascund durerea, să suport orice orice suferință, nu mă mai împotrivesc destinului și zâmbesc chiar dacă am în inimă o mie de lacrimi. Lumea este agitată, dar astrul tău preferat face același ritual „Luna-n ocean albastru, scaldă corpul ei de aur”.
Întrucât viața este drum spre neființă, nu-ți pot spune „La mulți ani” dar îți doresc să găsești liniștea în mijlocul nemărginirii și să-ți fie veșnicia o eternă primăvară și îngerii să te ocrotească.
Mariana – soție