Îmi lipsești de 19 ani, soțul meu drag
CONSTANTIN GÂRMACEA
De când ai părăsit Pământul, multe ființe dragi sunt acum printre stele. Dar așa este viața, nu are mâini, dar îți mai dă câte o palmă.
Pentru a nu fi copleșit în uitare, îți propun să ne amintim plăcerile vieții tale, pe care le-am încrustat în epitaful de pe cruce.
„Ascultați, corul vânătorilor, sonata lunii,
Munții încununați cu stele albastre,
Marea, mândra apelor crăiasă,
Pădurea cea veșnic lipsită de somn,
Cum crește o floare din noroi,
Plânsul ierbii dimineața,
Timpul cum măsoară nemurirea,
Zbuciumul sufletului omenesc,
Și veți afla povestea vieții lor”.
Este așa o biografie incandescentă, o poveste cu haz, care sper să îți placă.
În final pentru mine, timpul s-a comprimat, speranțele sunt deșarte, nu mai am mult de oferit și nu mai caut fericirea în locul în care am pierdut-o. Trimit o flacără care să îți lumineze calea în veșnicie.
Mariana, soție