Cu aceeași durere și tristețe în suflet amintesc că se împlinesc 4 ani pe 26 august 2020, de la despărțirea de dragul meu tătic,
COSTACHE GRĂDINARIU
09.03.1946 – 26.08.2016
Dumnezeu să îți dăruiască odihnă veșnică.
Îți vom păstra pentru totdeauna AMINTIREA VIE, TĂTICULE!
Moarte, moarte nemiloasă
L-ai luat pe tăticu’ de acasă
Acolo unde când veneam
Ce făceam, tot îi spuneam.
De multe ori pentru dreptate
M-a mai certat, m-a pedepsit
Dar știu că le-a făcut pe toate
Nu c-a fost rău, că m-a iubit.
În viață, ți-ai făcut un nume
Și pe pământ, ai lăsat urme
Să calc acum de-aș putea
Măcar pe-o urmă de a ta.
Te vizitez pe la mormânt
Și-ți povestesc de mine
Ce am făcut, ce n-am făcut
Și aștept, să-mi spui dacă e bine.
Aprind la umbra crucii tale
Din când în când o lumânare
Și îmi arunc ochii către cer
De dorul tău, atunci eu zbier.
Și-ți spun cu lacrimile-n barbă
Ce tare îmi e dor de tine TATĂ
Și mă rog la Dumnezeu
Pământul de pe tine, să nu fie greu.
Mi-e dor de tine și nu știu
Ce-aș mai avea acum de spus
Trupul tău stă în mormânt
Da, știu cu TU mă vezi de sus.
Și mai știu că ești aici
Respiri prin mine, deci exiști
Iar inima din pieptul meu
E toată a ta, pulsezi mereu.
Și chipul tău îmi dă putere
Te simt aproape tot mereu
De aceea nu uit TATĂ
La tine (la mormânt) o să vin mereu.
Familia fiului tău, Marius-Costel Grădinariu