Timpului nu-i permis să doarmă și a îngropat trei ani, de când a încuiat într-un cavou al eternității, pe omul construit armonios și inteligent de natură
SANDU ION TELETIN
m.m. cls. I
Primăvara ai văzut lumina zilei și tot primăvara ai sfârșit.
Ce mult așteptam primăverile altădată ca să ne aniversăm împreună.
În acest mai obosit, mă întreb unde este viața mea, când am rămas ca o giruietă în bătaia vântului cu sufletul gol și înghețat.
În singurătatea nopților, trăiesc fără somn și aștept ca nopțile să se transforme în zile.
Acum înțeleg că întunericul durerii este tot așa de profund, precum lumina bucuriei.
Trăiesc o viață banală, în care parcă este greu să fii normal în aceste zile când omul a devenit de unică folosință.
Am să-mi duc povara vieții în continuare, iar tu să rămâi ca o carte deschisă pe care să o răsfoiesc ori de câte ori îmi este greu.
Sper ca Dumnezeu să-ți lumineze întunericul și să ai o veșnicie liniștită!
Rodica Ruxanda – soție