CONSTANTIN GÂRMACEA

Vine echinocțiul, se desprimăvărează pădurea și răbufnește durerea celor 17 ani, fără

CONSTANTIN GÂRMACEA

care sătul de Pământ și-a ales un colț de cer pentru veșnicie.

În jurul meu timpul rânjește ironic, iar chipul tău a devenit tot mai abstract, iar eu trăiesc repede și îngrop anii ce mi-au rămas.

Ai devenit o poveste din timpuri albastre din alt secol, pentru care vărs o lacrimă de dor pe obrazul timpului.

Mariana