DORU NECULAI MIRON

6 ianuarie 1951 – 29 decembrie 2018

Prof. univ. dr. chim. DORU NECULAI MIRON – colegul nostru de la grupa 360 –
a făcut pasul peste timp, dinspre Totdeauna, spre Pioasă Amintire, iar acum ne privește de pe steaua eternității.

Prin tot ceea ce a fost, prin prietenie și mai ales prin dragostea de oameni, Doru va dăinui în amintirile studenției noastre.

Spiritul amfiteatrelor tinereții nu l-a părăsit niciodată, transformându-se în bucuria cu care și-a onorat truda de magistru chimist în Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Cetatea universitară este recunoscătoare nu numai magistrului, dar și organizatorului și conducătorului structurilor academice, precum și a Conferințelor Internaționale de Chimie Aplicată, prin care și-a promovat tinerii discipoli.
La manifestările internaționale a invitat colegi de studenție, astfel pe Doru „l-am învățat” până la capăt – chimistul cântă! –, el ne-a binecuvântat prin cântec momentele revederilor pe cărările studenției.

În zilele dintre sărbătorile creștine din preajma Anului Nou 2019,flacăra sufletului i s-a stins, dar lumina lumii a rămas aprinsă în conștiințele pe care le-a modelat cu harul său.

Doru ne va lipsi, va lipsi și tuturor celor care-și vor păstra sufletul aureolat de prețuirea purității sale sufletești, precum și familiei rămase fără mângâierea soțului, tatălui și bunicului Doru.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i lumineze calea și să-l rânduiască acolo unde își află odihna doar sufletele drepților!
Cu lacrimi calde vom stropi florile vii de pe preatimpuriul său mormânt!

Promoția 1969-1973, Facultatea de CHIMIE, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași