RADU BELIGAN

Primarul şi Consiliul Local al comunei Filipeşti aduc o pioasă comemorare şi îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celui care a fost

RADU BELIGAN

unul din cele mai mari nume ale scenei româneşti, personalitate de marcă a lumii culturale din ţara noastră, dar şi din străinătate, un distins profesor al Academiei de Teatru şi Film Bucureşti.

Radu Beligan s-a născut în 1918, în comuna Galbeni, în prezent comuna Filipeşti, judeţul Bacău şi s-a stins la data de 20 iulie 2016.

Pe 27 octombrie 2006, Consiliul Local al comunei Filipeşti îl declara în semn de preţuire şi respect „Cetăţean de Onoare” şi, totodată, Casa de Cultură din localitate a primit numele „Radu Beligan”.

Cariera lui, de peste şapte decenii, include numeroase piese de teatru jucate sau regizate, filme, evenimente de radio sau televiziune.

Actorul Radu Beligan a declarat, într-un interviu, că îşi doreşte să moară pe scenă.

„Eu am hotărât să mor pe scenă, ca Moliere. Nu admit alt sfârşit.

Actoria este o muncă foarte grea când o faci serios şi o glumă când o faci în glumă”, spunea maestrul la vârstă de 91 de ani.

Este o pierdere ireparabilă. Un om ca Radu Beligan este o raritate, de un talent excepţional, cu o cultură vastă, un om al tuturor timpurilor.

A fost un suflet deosebit, iar acest suflet valorează cât o întreagă lume şi o întreagă lume cât sufletul său.

Nimic nu-l va putea înlocui pe OMUL şi ARTISTUL RADU BELIGAN, iar Bunul Dumnezeu l-a dăruit oamenilor pentru a le răsplăti credinţa lor, pentru a le împlini nădejdea lor într-o lume mai bună, pentru a le bucura sufletele cu rolurile sale.

Slujba de comemorare va avea loc în data de 20 iulie 2017, ora 10.30, la Biserica Sf. Parascheva din Filipeşti.